Doar in fata ta...

Doar in fata ta sunt eu...
eu fara sa ma ascund,
fara sa imi fie frica.
Vreau sa vii...
la picioarele-ti cad
goala...
Ce bine,
nu mai e nevoie
sa imi ascund iubirea.
Ma cuprinzi si te cuprind,
e atat de bine...
Aceeasi muzica ce o adoram
ne va purta vesnic in noi...
E nopte...
inca mai putem,
sa ne visam...

Ce sunt eu?

Mai bine as fi fost o raza de soare,
Sa-ti mangai cu caldura chipul,
Sa-ti fiu lumina si visare.
Dar noaptea as muri cu dorul...








Mai bine as fi fost o floare,
Parfumul meu sa te-nconjoare,
Sa te incant cu-a mea culoare.
Dar toamna as muri de jale...






                                    




                     Mai bine as fi fost un cantec,
                     Sa ma strecor in clape de pian,
                     Sa te incant si sa-ti fiu zambet.
                     Dar timpul m-ar fi uitat in praf...









 Ce sunt eu ?
Caci dragostea-mi ti-am dat-o tie
Plecat-ai tu cu tot cu ea
Si-acum e rece tot in urma ta...

Cununa-ma cu muntii...

Din toamna-n care m-ai lasat
Venit-ai primavara,
Te pregatesti sa ma cununi
Cu muntele-ti mai mare...

Ai grija tu sa fie noapte,
Sa vina luna sa vegheze,
Trei stele sa imi prinda-n par...
Pe umeri numai flori de mar.

O rochie din margarete
Ce fluturii mi-au imbracat,
Cercei din lacrimioare...
Si un buchet de crini mi-au dat.

E-o muzica duioasa,
Ce-o canta vantul neincetat,
Venit-au ele pasarile
S-aduca versul ce-a ramas...

Cu pasul greu si incercat
Imi calc incet eu drumul,
La pieptu-mi strang neincetat
Aceeasi floare, crinul...
 
Dorinte-mi ard mocnit in piept.
Se sting pe ultima suflare,
Iar cand cu trupul ard incet
Arunca-ma din munti spre mare...

De ce nu esti aici?

Furtuna se infurie lasand in urma
aceleasi umbre si lumini...
de ce nu esti aici? de ce nu esti aici?
Ploua... ploua cu apa vie
peste sufletu-mi muribund.
El inca se chinuie
sa spere... sa viseze...
E multa lume in jurul meu
grabita-i ea sa construiasca
un zid inalt intre mine si ele...
Ele? aceleasi simtiri de care ma pierd,
intind mana spre lume...
De ce mi le taraste in mocirla,
sa le ingroape in pamant?
Si zidul?
Zidul tare ma framanta
sa stii ca il construiesc
aici peste trupu-mi...
De ce?
Sa nu-mi mai poti auzi inima,
sa nu mi-o mai arunci peste mare!
Furtuna se infurie lasand in urma,
aceleasi umbre si lumini...
Mi-e frica... mi-e frica...

Pianul si vioara...

Rezemata-mi sta amintirea
de pianul ce-o mangaie
cu cantece-lei clipe ...
noi inca te plangem.
Trec zile, aceleasi...
cu noduri de lacrimi
ce nu vor sa mai curga,
refuza durerea
si totusi...
ea-n suflet se-afunda.
Ce primavara trista...
natura amara,
flori colorate
azi nu mai vor sa rasara.
Pe-acelea-si strazi pustii
tomnatice si goale
se plimba pasii mei...
te cauta cu teama
ca nu vrei sa mai fii
in cantul de pian
si-n clipe de vioara
asa cum te-am creat
cand inca imi spuneai
ca-s amintirea dulce
din zambetu-ti de ceara...