chip de toamna

Cantec de dor, tristetea-mi coboara
cu vantul usor... Luna cu jale
asculta versul tarziu

si toate traiesc
pacatul iubirii din ruga de seara...

Mirosul furtunii ma inconjoara
ca tunetul greu privire-ti ma doare.
Frunze cazute calcam in piciare
sperante-mi pierdute in frica se omoara
Totul se scalda-ntr-o toamna amara.

Lacrimi au plans pe fata-mi uscata
cu sufletul greu astept ploaia sa cada.
Pamantul e viu, cu moartea se zbate
E atat de tarziu astept si ascult cum
Toamna i-si canta elogiul mut...

azi eu, maine cenusa

Intr-o zi cand voi putea cuprinde muntii si voi fi si peste mare, cand voi urmari soarele fara sa mai fie noapte si voi urmari si luna fara sa mai fie zi...
Intr-o zi cand voi putea dansa cu fluturii si voi ajunge la nori patrunsa in valsul vantului inconjurata de petalele florilor cu parfum de infinit, voi privi de sus oceanul si mi se va parea cat o lacrima de dor...
Intr-o zi cand ploaia imi va spala pacatele dragostei purtandu-ma in adancul pamantului pentru cel mai mare intuneric ca apoi sa fiu roua diminetii acolo unde doar raze de soare ajung.
Intr-o zi cand doar catifeaua trandafirilor iti va mai aminti sarutul meu,cand doar vantul va mai sti mangaierea mea, cand doar umbre si iluzii te vor mai imbratisa,cand doar sufletul vei mai putea sa mi-l tii in palme...
Totul va fi atunci cand carnea aceasta, ce se tine acum asa strans de viata, va deveni cenusa...
Acum, unde ti-e pasul?
Eu sunt aici!
Te astept cu dragostea si-o carte!