cu vantul usor... Luna cu jale
asculta versul tarziu
si toate traiesc
pacatul iubirii din ruga de seara...
Mirosul furtunii ma inconjoara
ca tunetul greu privire-ti ma doare.
Frunze cazute calcam in piciare
sperante-mi pierdute in frica se omoara
Totul se scalda-ntr-o toamna amara.
Lacrimi au plans pe fata-mi uscata
cu sufletul greu astept ploaia sa cada.
Pamantul e viu, cu moartea se zbate
E atat de tarziu astept si ascult cum
Toamna i-si canta elogiul mut...
Oare nu ne da toamna ocazia sa ne schimbam frunzele odata cu ea? :)
RăspundețiȘtergereHai acasa odata!
Sa mai povestim,pentru ca mi-e atat de dor de tine . . .
totul se invarte intr-un timp si intr-un spatiu... depinde unde, cum si in ce te regasesti.
RăspundețiȘtergerevin vineri acasa, mi-e dor si mie de tine!
Poemul acesta mi-a adus aminte de marii poeti, dintre care iti doresc sa devii! Sensibilitatea a ramas un atu al lumii, oricat se ascunde ea dupa zdrentele mizerabile ale cotidianului!
RăspundețiȘtergere