Ploaie de toamna...

Toamna... imi acoperi trupul cu frunze uscate. Din acestea lasi sa creasca cele mai frumoase flori... ale singuratatii. Norii cenusii intuneca cerul cu cele mai vii amintiri... Ploua. Las prvirea in jos, inchid ochii... Incerc sa sterg trecutul cu un vant palid. Uitarea... as vrea sa vina uitarea cum tunetele norilor zdrobesc cerul.
Pielea-mi scortoasa ca trunchiul unui copac imi tremura trupul, nu m-am simtit mai aproape de tarana niciodata, cad. Ploaia si pamantul insetat ma acopera, aud sarutul cerului in ultimele sunete de pian amintite, impreuna cu noaptea imi valseaza toamna... Ma zbat usor sa ating raze de sperante dar mucegaiul frunzelor imi inchide clipa cu fiecare respiratie, se sfarma stancile sufletului meu daramand noptiule fierbinti de dragoste, arunca totul in oceanul adanc lasand epave sufletului sfasiat...
          O mana  imi atinge usor trupul inghetat...
Cine esti?De ce esti aici? De ce ma saruti usor tremurand? Imi arde sufletu-n scantei... Ma ridici si pasesti tinanduma de mana, nu te cunosc dar ma atingi frumos pe suflet... Esti un mister, ma las pierduta in privirile tale...
De ce-mi cioplesti din suflet in icoane?