Tu, toamna...
aduni cu vantul frunze uscate,
le inchini cerului, apoi
toate le pui aici, peste suflet...
Ploile tale neasteptate
tin noptile-mi albe de amintiri,
ca mai apoi lumina din zori
sa-mi arda sperante...
impreuna cu ultimele pasari,
frangand aripile in goana
a nu-si gasi mormantul...
Tu, toamna... ce-mi duci
visele departe, sa pui
si-o ora de iubire in toate,
nu stiu pe care-l voi trai aproape...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu