Astept...

       Iubitule... mereu mi-am intins bratele spre tine. Te asteptam mereu in aceeasi toamna ce asteapta vesnic, ruginie... sa treaca din aceleasi chinuri ale singuratatii, pustiului si durerii... sa-si putrezeasca cat mai repede frunzele ca mai apoi sa ramana in urma nimic, ca si cum nimic n-a fost... caci tu... nu veneai, mereu nu veneai...                                                                     

 Am renuntat sa la acele vesmite, acum e frig... e groaznic de frig si totul se invarte intr-o ceata de alb. Incet observ cum membrele imi ingheata si devin sticloase... sunt intr-un cub de gheata, totul e transparent si rece in jurul meu. Cubul de gheata e inconjurat de ceata... nimic nu ma mai topeste. Totul e rece, totul e tarziu...                                                                   

       Trec zeci de chipuri prin fata mea, nimeni nu imi spune nimic, e o lipsa totala de interes, nici macar nu le mai vad. In schimb, chipul tau... amintirile noastre, curg... curg mereu prin fiecare gand... Cand am plecat fiecare pe drumul sau, tu mi-ai lasat totul... eu, ti-am dat tot ce era al meu... mi-am incarcat bagajul de vise pe suflet lasand in mainile tale farame de viata... Ai plecat cu nimic... Am plecat cu tot...  Ma dor oasele de durere si carnea-mi tremura dorinta...

Inca, te mai astept...