.... cand am inceput sa dau piept cu viata as fi vrut sa o inteleg mai mult, vroiam sa o confrut fara aparare, eu... eu singura. Mi-am impachetat un simplu bagaj cu cele mai intelepte sfaturi... erau grele si putine, atat cat puteam duce. Eram speriata dar, setea nebuna de a creste stiam ca nu se va stinge decat acolo...
Orasul cenusiu era urias, mereu am fost o persoana cu mari lacune cand vine vorba de orientarea in spatiu, acum trebuia sa ma descurc intr-o jungla ce trebuia sa fie un mare pas spre civilizatie... printre oameni ciudati ce incrunta privirea la fiecare atingere sau pas gresit, nevinovat, in spatii publice sau in mijloace de transport in comun. Imi era teama sa ies din casa uneori, teama de a nu imi va pierde identitatea, teama de a nu ma uita... vroiam sa raman cat mai mult timp omul din jungla, nu animalul... Am inceput sa cresc...
Preferam sa merg incet, agale sa iau orasul la pas... era mai interesant, plus de asta aveam un cer spre care puteam privi si visa... Toamna fiind, cu un imens dor de casa ridicam ochii si imi imaginam ca sunt acolo, ca privesc cerul de acasa inconjurata de mirosul toamnei aramii, ce acum vantul imprastie... Visam la bazmele copilariei mele, momentele in care imi doream sa cresc, sa fiu o mica printesa pentru cel ce avea un cal alb... cata nerabdare si cat de departe e acum copilul si unde ar trebui sa fie printesa...? Dar merele... merele acelea rosii coapte, le simt mirosul viu si acum... Orasul mi-a intins merele Evei, unele mi-au ajuns in suflet si mi-au cladit pietre peste inima, altele mi-au scapat fara a sti din ce parte muscam cu sete...
De atunci a trecut ceva timp.... Orasul a devenit mic si inghesuit, nimic nu ma mai sperie sau impresioneaza, acum ma mut din gara in gara cu trolere, geamantane... multe bagaje si am impresia ca tot ce am strans e prea mult si de aceea ajung tarziu in fiecare gara, mereu tarziu pentru fiecare tren...
Timpul e indestulator pentru a mai lua ceva in fiecare zi, in bagaje... dar trenul... mereu nici un tren nu ma asteapta, mereu sunt pe peronul gresit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu