M-am nascut cu totul incarcat cu dorinte de fericiri supreme, in fiecare zi mai faceam un pas pentru fericire si placere... acum imi dau seama ca nimic nu e al meu, nici macar mana cu care scriu aceste cuvinte, totul e al destinului... el vine, ma loveste, lasa vulturul de dor sa vina sa mai manance putin dintr-un prometeu al sufletului... atunci experienta vine si ma invata ca fericirea si placerea sunt iluzii, himere... durerile sunt reale, suferintele sunt adevarate trairi. Atunci, cel mai bun lucru de pe pamant ar fi o viata fara suferinta sau durere dar daca nu macar cu cat mai putina. Atunci am certitudinea ca prezentul este cel care conteaza, restul poate sau nu poate fi in mai multe variante, viata este si ea pana la urma un prezent mai mare. "inteleptul nu aspira la placere ci la absenta suferintei." Aristotel
iluzii...pe mine o iluzie m-a adus in pragul disperarii
RăspundețiȘtergerese pare ca de multe ori nu stim sa traim prezentul, ne hranim cu iluzii vechi si noi fara sa ne dam seama...
RăspundețiȘtergere